Rezumarea primului mesaj :

Hwaeyo ajunsese încă de la prima oră în sala de desen, foarte dornică de a se apuca de lucru. Era una din pasiunile ei, încă de mică, dar ştia că mai are mult de muncit dacă vrea să ajungă să picteze mai bine decât acum. Ei nu prea îi plăcea cum se descurca, dar mă rog, ei niciodată nu îi plăcea nimic din lucrurile făcute de ea.
Din păcate, profesorul continua să întârzie şi deja trecuse un sfert de oră. Poate uitase că are oră? Sau... să fim serioşi, cine s-ar deranja pentru o singură elevă? Se tot uita la acele ceasului care păreau că se mişcă din ce în ce mai încet, lucru ce o făcu să ofteze lung. Se întinse ca o pisicuţă, apoi căscă uşor. Îşi pregăti degetele pentru lucru şi luă o pensulă în mână. Dacă tot era singură şi murea de plictiseala, trebuia să şi facă ceva.
Îşi puse câteva culori pe paletă, apoi, pur şi simplu, începu să facă nişte dungi pe coala albă din faţa ei. Nu avea nici o idee, îşi mişca mâna aiurea, dar combinaţia de culori era chiar interesantă. Ah, ce face plictiseala din om. Mai mult de atât, începuse să şi fredoneze un cântec. Dacă ar fi intrat acum cineva peste ea, sigur s-ar fi speriat, pentru că nu avea o voce prea strălucită, sau cel puţin aşa i se părea ei.

După trei zile în care nu dormise , băuse cafea non-stop şi fumase în încercarea de a o vedea tot timpul pe Hwaeyo fusese convinse de către două asistente să meargă vreo două zile acasă să se odihnească , să facă un duş şi să mânânce mai sănătos. Cu greu acceptă şi plecă acasă , făcând un duş şi dormind aproape o zi.
Lipsise de la toate orele , pe motiv că este bolnav şi va fi înlocuit , din prima săptămână... dar directoarea era o femeie cum se cade şi de data asta îl iertase lăsându-l să lispească , într-un cât în acea săptămână nu va fi plătit. Desigur că nu îl deranja atâta vreme ce era lângă tânără , simţea că trebuia să o protejeze de tot şi de toate.
Se schimbă într-un costum , desigur era o persoană ce punea preţ pe cum arăta , chiar se şi machia nu insistent încât să fie observabil , deşii îi stătea oribil de bine; îşi ărănjă părul după bunul gust şi plecă din nou la fată.
De data aceasta arăta şi el proaspăt şi era tare împarfumat , iar ca deobicei mersese cu un buchet uriaş de flori pe care il punea în apropiere de chip.
Intră fără să zâmbească , fiind cu aceeiaşi mască severă suprapusă pe chip. Se simţea proaspăt să mai stea cu fata , să mai stea cât era nevoie până ea îşi revenea. O observă pe ea buimacă , cu ochii între deschişi încercând să se ridice , să fugă din acele lanţuri.
Aruncă floriile pe marginea patului unde se aflau , respectiv , picioruşele ei. Şi o îmbrăţişă , strângând-o tare.

Nu avu timp deloc să îşi revină, căci deodată ZBANG! Totul se întâmplă foarte rapid, nici nu realiză când fu luată în braţe. Îi lua ceva vreme până să realizeze că acea persoană era Shun, profesorul ei. Era clar că el stătuse alături de ea atâta timp, zi de zi, noapte de noapte, o veghease cu speranţa că îşi va reveni, iar Hwaeyo o făcuse doar pentru că simţise că îi pasă cuiva de ea.
Ochii ei erau înlăcrimaţi, se simţea fericită că era bine acum. Îl cuprinse şi ea uşor, fără a realiza pe moment ce face. Doar avea nevoie de o strângere, de cineva lângă ea. Zâmbi larg şi rămase aşa mult.
Domnule profesor... sunt bine... puteţi să uhm... îmi daţi dru... se opri totuşi, pentru că nu asta era ceea ce-şi dorea. N-o deranja să aibă măcar un om alături.

Nici măcar nu ştia cum să reacţioneze la cât de plin de euforie era , o ţinea strâns în braţe fiind bucuros că în sfârşit se trezise şi se trezise pe bune.
Îi privi chipul înlăcrimat cum vorbea şi nu o lăsă să-şi continue propoziţia, căci îşi lipi buzele de ale ei închizându-şi ochii. Cu ambele mâini , mari cât chipul ei o mângaia uşor pe obraji.
Când realizase ce tocmai făcuse , rupse sărutul îndepărtându-se nu foarte mult de chipul ei.
"Îmi cer scuze pentru ieşirea mea ,Hwaeyo." îi ceru acest scuze , căci nu ştia dacă fetei îi plăcuse sau nu , iar dacă ei îi displăcea el urma să fie în total dezavantaj.

Shun părea mai bucuros şi decât ea că îşi revenise. Oare îi va spune că el o adusese în starea asta? De fapt, era vina amândurora, nici unul din el nu fusese atent în momentul acela.
Fu întreruptă din vorbit, iar buzele i-au fost acaparate de ale băiatului. Nu îi veni să creadă ce se întâmplă în acel moment. Parcă era într-un film, sau într-un vis... unul care părea foarte, foarte ireal. Îşi puse mâinile peste ale lui, ca să simtă ceva, să vadă dacă nu cumva visează. Nu, totul era cât de poate de real! Dar cum se poate aşa ceva? De ce o săruta? De ce pe ea, din atâtea fete din liceu, mult mai frumoase şi mai mature.
Nu... nu-i nimic, a spus blând, cu un zâmbet şi mai larg pe chip.
Văzându-l încă aşa de aproape, inima ei bătea foarte tare, mai mult ca sigur se auzea în întreaga încăpere. Se înroşise în obraji, era destul de timidă, dar cu toate astea nu-şi putu reţine un gest. Pentru a îi arăta că nu o deranjase, îl sărută înapoi, scurt şi rapid. Apoi îşi trase pătura peste faţă, ruşinându-se mai rău.
Ahh... ce a fost în capul meu? Scuze! strigă ea de sub micul ascunziş.

Îşi simţea inima cum bătea , de parcă până acum fusese mort şi reînviase , tot corpul era cald precum sângele , pulsul sărea de pereţii celulari precum o mingiuţă cauciucată pe care o aruncai de un singur perete iar apoi se lovea neîncetat de orice prindea în calea lui.O strânse din nou în braţe acceptândui micul sărut.
Zâmbi scurt , adorabil de fel atunci când foarte rar zâmbea , şi o scoase de sub pătură. Îi dădu părul de pe faţă, şi o sărută pe frunte.
"Nu face nimic s..." îi spuse fiind întrerupt de doctorii ce intrară cu zâmbetul pe faţă în acel salon spunându-i lui Shun că o poate lua acasă , gândindu-se că ea era iubita lui.

Hwaeyo încercă în continuare să îşi ascundă chipul roşu de Shun, dar nu mai reuşi, pentru că deja îi fusese pătura luată de pe cap şi părul dat la o parte. Acum o putea vedea foarte clar şi sigur arăta ca şi când ar fi fost afară la minus 10 grade.
Brusc, au fost întrerupţi de medici. Ei toţi erau încântaţi să o vadă pe fată că şi-a revenit şi le-au spus profesorului ei ca o poate lua acasă, ca şi când ar fi fost împreună sau ceva. Gândul ăsta chiar o amuza şi o făcu să chicotească. Dacă o ducea până acasă la ea, era perfect. Asta daca nu cumva îşi pierduse cheile prin accident sau ceva de genu.
Oh, pot să plec? Ce bine, ce bine! Haide de aici, spuse, cu o faţă de căţeluş.

Era fericit că puteau să meargă accasă , dar fata sigur nu mergea la ea acasă , ci mai sigur la el. Încă era amorţită şi nu cred că putea să stea singură într-un apartament aşa că el se putea îngriji de ea până îşi revenea.
Doctori îi dădu o plasă în care se aflau hainele în care fata fusese îmbrăcată la momentul accidentului şi ce mai avea la aceasta , floriile normal că nu avea să le care după el. Urma să îi cumpere altele.
Nu dorea să îi ia un căriucior sau ceva , no way! O luă uşor în braţe punând-o jos pentru a vedea dacă poate merge.

Lăsă capul în jos când fu luată în braţe, pentru că acea culoare roşiatică din obraji nu vroia deloc să dispară. Când o puse jos, Hwaeyo se ţinu de el până îşi găsi echilibrul. Putea merge cât de cât, dar o dureau destul de mult picioarele.
Cred că ar fi mai bine să mă ţi, măcar de mână. Sunt cam bleagă de felul meu şi mi-e teamă să nu cad.
Scoase un mic sunet, de durere, dar apoi tăcu. Îi venea să urle dar nu dorea nici să pară atât de slabă, nu în faţa lui Shun care era atât de rece şi dur. Mă rog, aşa îl văzuse la început, acum se mai schimbase puţin. Era chiar grijuliu şi adorabil prin toate gesturile sale, cu toate că avea o faţă de bad guy.

Observând cât de greu putea să se deplaseze se gândi că nu o putea lăsa aşa să se chinuie mergând , o săltă în braţele lui pornind spre maşină cu ea aşa în pijămăluţele colorate da-te de către spital.
Ajunse la maşină , deschise uşa din partea dreaptă a pasagerului lăsând-o pe fată să stea şi aruncă geanta cu haine în spate. Urcă rapid la volan , oprind muzica ce porni imediat după motor.
Nici vorbă să o întrebe unde stă sau ceva de aces gen , ci demară uşor. UŞOR! spre casa lui , aparatament , anyway.
Între timp ce conduce nici că ştia un cuvinţel pe care să-l scoate printre buze , deschise geamul şi îşi infiltră printre buze un Marlboro mentolat , pe care îl aprinse cu bricheta maşinii inspirând fumul nociv în plămâni.

Hwaeyo era la fel de tăcută ca şi el şi uită să îi spună unde este casa ei. Ce prostuţă era, de parcă ar fi ştiut el. Dar sigur avea să o ducă în apartamentul lui. Ar fi fost bine într-un fel, oricum ea locuia singură şi nu avea cine să o îngrijească, fiindcă momentan nu prea putea să-şi poarte singură de grijă.
Observă cum maşina fu parcată în faţa unui bloc. Probabil acolo stătea Shun. Când văzu locul, Hwaeyo se trezi la realitate. Se uită în jur foarte mirată.
Unde suntem? Hei, trebuia să mă duc acasă!

Coborâ din maşină şi îşi aruncă chiştocul de ţigare pe astfalt călcându-l cu vârful pantofiilor , merse la fată pe partea ei şi îi deschise uşa luând-o de acolo.
"Cât timp eşti rănită , asta va fi casa ta." îi răspuse , chit că ea nu întreba-se nimic. Urcă scăriile , desigur după ce încuiase maşina , şi intră în apartament.
O aşeză pe fată pe suprafaţa patului şi îşi dădu sacoul jos.
"Vrei să mânânci ceva?" întrebă căci lui îi era tare foame.

Bineînţeles că Hwaeyo se opuse. Nu putea locui în casa lui Shun, iar faptul că îi era profesor o făcea să se simtă şi mai ciudat, ca şi când ar încălca o regulă foarte importantă. Dar până la urmă cedă şi realiză că nu e chiar rău dacă stă cu el o perioadă. În plus, ea de abia putea merge, deci era clar că singură nu-şi va purta de grijă prea mult.
Mulţumesc... vă rămân datoare!
Când ajunseră în casă, ea începu să se holbeze peste tot. Era o locuinţă frumoasă, mai ales unele tablouri din jur care sigur fuseseră făcute chiar de către Shun.
Mâncare? Ah... da, chiar aş vrea puţin, mor de foame. Vreţi să vă ajut să pregătiţi masa? în timp ce întrebă, se pregăti şi să se ridice de jos, dar picioarele ei cedară imediat şi căzu la loc pe suprafaţa moale a patului. Înjură în gând. Va fi aiurea. Dacă vrea la baie ce o să-i spună? Hey, am nevoie la wc, du-mă acolo? Oh, ar fi jenant şi într-un fel chiar amuzant.

Ştia că avea pe unde printr-un dulap nişte cârje ,care o puteau ajuta foarte mult pe fată să se deplaseze în aceste zile în care ea nu îşi simţea foarte tare picioarele. Avusese şi el un picior rupt acum vreun an şi de atunci îi rămăseseră acele cârje. Le găsi într-un dulap din dormitorul lui şi i le aduse.
"Astea îţi vor fi de ajutor când eu nu voi fi aici." ăi spuse fetei şi o ajută să se ridice pentru a merge la masă , nici nu ştia ce avea prin frigider căci el nu mai mâncase pe acasă de când cu accidentu , iar când deschise frigiderul bătea vântul.
"Hopa...ce ar fi să mâncăm în oraş în seara asta?" întrebă cu o faţă de copil nevinovat parcă cerându-şi scuze că nu avea mâncare.

Hwaeyo luă acele cârje şi îi mulţumi pentru ele, apoi se ridică cu grijă şi încercă să meargă puţin. Era mult mai bine acum, se mai descurca cât de cât şi nu o mai dureau picioarele ca mai devreme când încercă să facă câţiva paşi. Se deplasă încet până în bucătărie, unde se duse şi Shun.
Aşteptă nerăbătoare mâncarea ei. Stomacul îi urla, avea nevoie neapărat de ceva. Din păcate, frigiderul era gol, nu era nimic comestibil în el. Îşi lăsă privirea în jos, tristă, dar întrebarea profesorului, o făcu parcă să-şi revină. Deja se gândea la meniul acela plin de mâncăruri delicioase.
Vrei să merg aşa... în halu ăsta în oraş? întrebă, chicotind. O să te faci de râs cu mine, continua cu gluma, dar în cele din urmă încetă. Oricum, am putea merge dacă vrei, sau să facem comandă la pizza.

El deja se gândea că nu era nevoie să meargă cu maşina până la reustaurantul din colţ , având unul japonez. Mno , asta dacă îi plăcea mâncarea japoneză.
Mna , se putea duce el singur să cumpere şi să mânânce împreună acasă.
"Îţi place mâncarea japoneză? Sushi , some soup , salată sau ceva~" îi spuse fetei încă zâmbind fiind curios dacă era o fană a mâncării pe care el o diviniza fiind mâncarea lui de suflet.
Era un mare fan al sushi-ului cu orez , al supei miso şi ramen şi iubea să mânânce prăjiturele cu răvaş.

Auzind de mâncare japoneză, faţa fetei se lumină imediat. Era prefera ei, pentru că de mică mânca aşa ceva cu prietena ei cea mai bună care provenea din Japonia. De fapt, şi mama ei era tot japoneză.
Glumeşti? Ador mâncarea asta, mai ales supa miso şi sushi, bineînţeles. Haide mai bine să facem comandă acasă, mie îmi e cam greu să mă deplasez, plus că nu prea am haine ce să se potrivească pentru o ieşire în oraş...
Într-adevăr, acum avea pe ea nişte pijamale foarte drăguţe, dar parcă pentru copiii de grădiniţă şi hainele pe care le avusese înainte erau de fapt uniforma şcolii. Altceva nu mai avea. Probabil ar fi bine să meargă mâine acasă şi să-şi mai ia nişte lucruri de acolo.

Adora mâncarea japoneză? SUPA MISO ŞI SUSHI?! OHMAGA! Simţea că deja o iubeşte pe această fată , era atât de inocentă la aspect şi până acum se vedea că au aceleiaşi gusturi.
"Oh doamne , ce bine. Mi-au uşurat viaţa , honey." îi spuse fetei gândindu-se la ce urma să cumpere.
Se încălţă repede şi nu îşi mai luă sacoul pe el căci oricum venea super-rapid , ca un tren accelerat~
"Good , deci nu o să comand prin telefon că o să le i-a o vecie mă duc eu , spune-mi ce doreşti să cumpăr şi voi lua." murmură pipăindu-şi buzunarul drept să fie sigur că avea portofelul cu el şi nu va fi nevoit să se întoarcă înapoi precum un uituc.

Hmm, aş vrea nişte sushi, poate nişte supă, ramen, un desert ceva. De fapt, nu contează, porţi lua orice. Mie- atât de foame încât aş mânca tot ce aş prinde!
Stomacul ei începu din nou să facă mici zgomote, pe care ea nu le mai putea stăpânii. Roşii uşor, sigur şi Shun le ascultase. Era într-un fel amuzant, dar ei i se părea foarte jenant.
În cele din urmă, îl lăsă să plece. Ea se întoarse în cameră, unde se întinse pe acel pat pentru a-şi odihni picioarele. Chiar atunci îşi trase pantalonii în sus, iar pe piciorul drept observă o rană imensă, neagră, urâtă. Oh, perfect, va trebui să evite fustele şi pantalonii scurţi o perioadă. Oftă scurt şi se uita la un caiet de pe noptiera de lângă ea. Îl lua de acolo. Era plin de schiţe ale profesorul ei. Începu să-l răsfoiască, să se holbeze la el. Erau geniale. Nu-i venea să creadă cât talent avea. Poate, dacă tot locuiau împreună acum pentru o perioadă, va profita de asta şi va încerca să-l facă să o ajute la desen.

Fata îi spusese acolo că poate să cumpere orice alandala , ei îi era foame şi asta se vedea căci deja stomacul ei cânta simfonii. Asta îl făcu să zâmbească uşor şi înainte de a fugi către restaurant se apropie de ea ,o prinse de mişloc , iar apoi o sărută.
Coborâ scăriile , scoţându-şi din buzunarul stâng pachetul de Marlboro Mentol , scoase o ţigaretă pe care o băgă între buze şi o aprinse cu mult iubita lui brichetă originală Zippo pe care o avea de la bunicul lui , Akira. Îi era dor de bunicul lui , îi era dor tare , de când plecase nu mai vorbise cu el decât o singură dată.
În timp ce fuma şi mergea nu foarte rapid către restaurant îl fulgeră un gând: pe fată o deranja dacă el fuma în apropierea ei? Adică el era un fan mare al tutunului, fuma zilnic în jur de un pachet- un pachet jumătate de ţigări. Şi ea , ea nu credea că este fumătoare , poate că ura fumul de ţigare şi asta iar fi făcut munca mai grea lui Shun.
Ajunse într-un final la restaurant , aşezându-se la bar comandând două porţii de ramen , o porţie extra-mare de sushi şi apoi o cutie de prăjiturele cu răvaş care erau preferatele lui.
[Shun ce naiba tot faci? Ţi-au distrus minţiile. Săruţi , iubeşti ,ai grijă de o minoră , o elevă de a ta... Unde vrei să ajungi cu asta? Unde?] se tot întreba pe sine în timp ce aştepta ca comanda să îi fie servită , în timp ce fuma ultimul strop de ţigare.

Hwaeyo era din ce în ce mai impresionată de talentul lui. Dăduse peste o schiţă cu 2 persoane, o fată şi un băiat care se sărutau. Asta îi aduse aminte de al doilea sărut al lor. Ah, fusese atât de drăguţ! Se simţea ca o fetiţă de 13 ani care avea numai fluturaşi în stomac. Se îndrăgostea de profesorului ei, iar asta i se părea ciudat. Nu era vorba de vârstă sau ceva, dar îi era profesor! Nu a reuşit niciodată să înţeleagă astfel de relaţii, până acum.
Se puse pe burtă şi îşi sprijini capul în palme. Schiţa aceea încă era în faţa ei. Se holba la ea în continuu. Parcă totul se oprise în loc şi nu mai vedea nimic în jur înafară de acea micuţă capodoperă. Îşi muşcă uşor buzele şi începu să zâmbească larg.
Nu mai vine odată? începu să ofteze, ba să se uite la ceas, să se joace cu părul, cu perna şi să se tot fâstâcească. Nu îi plăcea deloc să aştepte.

Îşi stinse ţigarea într-o scrumieră apropiată şi luă pachetul ce abia venise , scoase câţiva bani din portofel şi plăti. Se ridică de pe scaun şi merse către apartament într-un mod alert.
Urcă scăriile şi descuie uşa , intrând. O închise apoi , din obişnuinţă încuind-o.
"Am venit!" spuse , deşii ştia că fata îşi dăduse seama de când se auzise uşa. Puse plasa cu mâncare pe măsuţa lui de ceai şi se aşeză lângă ea.
"La ce te uiţi?" o întrebă curios.

Uşa de la intrare se auzi, semn că Shun se întorsese. Hwaeyo tresări uşor la auzul ei, iar stomacul ei încetă să mai scoată acele sunete, ca şi când ar fi ghicit că urma să îl "alimenteze". Uită de acel caiet să îl pună la loc, dar speră ca nu îl va deranja că îi cotrobăise puţin prin lucruşoare.
Ăh? La... desenul tău. Mi-a plăcut foarte mult, sper să nu te deranjeze... îl închise repede şi se aşeză în genunchi pe marginea patului, cât mai aproape de Shun.
Ai luat mâncarea? Mi-e atât de foameee, începu să facă la fel ca un copil mic ce nu mai avea pic de energie şi îi trebuia ciocolată neapărat. Se întinse până la măsuţă şi îşi băgă mâinile prin plasă. De acolo venea un miros genial, ar fi sărit pe toate porţile de acolo şi le-ar fi mâncat pe toate. Ea îşi scoase farfuria cu sushi. Nu mai aşteptă, nu mai putut, căci luă beţisoarele acelea mici, din lemn, şi începu să mănânce cu poftă, luând de fiecare dată numai guri mari.
Yumm, e atâât de genial. La spital n-am mâncat nimic, am fost alimentată prin perfuziile alea. Scârbos, nu?
Era ciudat cum deodată devenise mult mai vorbăreaţă, dar se simţea din ce în ce mai bine în preajma lui.

Nu se aştepta ca ea să fie atât de suprinsă de acele desene. acele desene , erau vechi , foarte vechi , iar el le privise acum două seri ajungând să plângă privindu-le , amintiri plăcute şi neplăcute se aflau in interiorul acelor schiţe.
Rămăsese blocat aşa în timp ce fata tot vorbea , despre ce el nu îşi putea spune căci era atât de prinse în transă încât habar nu avea cum o să reacţioneze daca fata îl va întreba ce are.
"Da, am luat mâncare" spuse intinzându-se la puncă punândui-o în faţă. Aceasta servindu-se imediat cu sushi , vai da chiar îi era tare foame~
El îşi luă porţia de ramn , mâncând-o lent după bunul gust. Nu se grăbea niciodată în ceea ce făcea , nici măcar dacă avea o urgenţă şi el trebuia să mânânce. Mai bine nu mânca , decât să mânânce repede şi să-i pice greu la stomac.
Adăugă un mic zâmbect , schiţat privind-o cum înfuleca. Şi încera să vorbească în acelaşi timp , era amuzant să o priveşti zile întregi , el nu s-ar fi plictisit.

Hwaeyo mânca precum cea mai flămândă persoană de pe planetă. Dar toate astea îi lipsiseră. O săptămână în comă te face să te schimbi şi să realizezi multe lucruri importante: cum ar fi gustul minunat al sushiului, hehe.
Ştii, mâncarea asta e genială. Mama mea e japoneză, când eram mică ne gâtea chestii din astea şi mereu le-am adorat. E prea bună!
Începu să se mai uite prin plasă şi observă acele prăjiturele.
Oi, ai luat... prajituri cu răvaşe! Ce tare! De abia aştept să văd ce va scrie în cele pe care le voi mânca eu! spuse entuziasmată, plină de viaţă şi cu un zâmbet larg, spre deosebire de Shun care nu prea era atent şi părea destul de gânditor.
Se puse în faţa lui, stând aproape de chipul său. L-a privit lung în ochi şi l-a întrebat dacă e totul în regulă.
Cred că eşti tare obosit. Ai stat lângă mine la spital foarte mult. Ţi-am mulţumit? Cred că nu... oricum, mersi, măcar acum ştiu că a există o persoană cărea i-a păsat dacă mor sau nu.

Rămăsese blocat chiar uitând să îşi termine supa , dădu uşor din cap încât gânduriile să i se risipească şi îşi termină apoi în linişte supa . O privi pe fată atunci când ea se apropie de chipul lui şi zâmbi , drept motiv.
"Nu sunt chiar aşa de obosit , pot spune că sunt ok." îi spuse fetei , dar defapt era obosit, nu foarte tare , dar simţea nevoie de linişte şi pace. Vroia înapoi în ţara lui , vroia înapoi să stea în aglomeraţie Tokyoului , îi plăcea Koreea , dar nu era pentru el...
Privi prăjiturelele şi luă şi el una , aşteptând ca fata să fie rima ce citeşte răvaşul.